Narumi Ayumu
Moderator
 Din: Tokio
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 1093
|
|
cea pus zoey este banda desenata, iar ce s pus kikio este fic  manga se DOWNLOADEAZA oameni buni si informatiile :
Termenul manga desemnează revistele japoneze de benzi desenate. La ora actuală, în Japonia există o adevărată "industrie" a revistelor de acest gen, în care sunt implicate atât edituri prestigioase (Shogakukan, Kodansha, Shueisha), ale căror publicaţii ating tiraje de zeci de mii de exemplare, cât şi grupuri editoriale mai mici.
Spre deosebire de clasicele comics americane sau franceze, revistele manga pot aborda aproape orice tematică: umor, acţiune, sport, istorie, fantasy, lifestyle şi aşa mai departe. ÃŽn funcţie de stilul în care sunt realizate şi în acelaşi timp de temele pe care le abordează, ele se împart în două categorii: shonen şi shojo.
Revistele shojo sunt citite în principal de fete, abordând fie teme din viaţa de zi cu zi (poveşti de dragoste, relaţiile cu părinţii şi cu cei din jur, transformarea într-un star), fie poveşti fanteziste, în care acţiunea se centrează în jurul unor fete cu puteri obişnuite care capătă peste noapte puteri magice sau sunt transportate într-o altă lume, primind misiunea de a apăra planeta de ameninţarea unor entităţi malefice. Stilul este uşor de recunoscut după trăsăturile simplificate şi ochii mari şi strălucitori.
Pe de altă parte, revistele shonen au un subiect centrat de regulă pe acţiune şi se adresează mai ales băieţilor. Stilul de realizare este mai realist, iar corpurile mai bine proporţionate.
ÃŽn Japonia există mai multe tipuri de publicaţii manga. Primul este reprezentat de periodice (cum ar fi Shonen Sunday) - albume tipărite la un interval scurt de timp (săptămânal sau chiar o dată la câteva zile), cu un număr impresionant de pagini (peste 250). Periodicele sunt tipărite pe hârtie de calitate inferioară (reciclată, şi oferă cititorului posibilitatea de a lectura capitolele curente dintr-un număr de cincisprezece până la treizeci sau chiar patruzeci de manga-uri. Albumele manga conţin un număr de capitole reunite ale aceleiaşi poveşti (şi, în treacăt fiind spus, un număr simţitor redus de reclame faţă de periodice). Ele sunt imprimate pe o hârtie de o calitate net superioară periodicelor, în general alb-negru. Pe de altă parte, artbooks conţin artwork-uri şi chiar postere color cu personajele unui anumit manga.
Ca amploare, manga-urile pot varia de la one-shots (poveste unică - spre exemplu, Angel's Share sau Alive) până la creaţii monumentale, cu sute de capitole (un exemplu grăitor fiind arhicunoscutul Inuyasha al creatoarei Rumiko Takahashi, care a depăşit 400 de capitole).
ÃŽn România, achiziţionarea revistelor manga este ceva mai dificilă. La ora actuală există un singur site care se ocupă cu asta ), dar preţul unei reviste este de cel puţin 50 RON. O altă variantă ar fi achiziţionarea on-line a acestor publicaţii, fie direct de pe site-ul producătorilor, fie de pe site-uri de comerţ on-line. De asemenea, o cantitate impresionantă de manga-uri scanate şi traduse de fani în diferite limbi (aşa-numitele scanlations) se pot găsi pe site-uri ca şi aşa mai departe.
Desenele au insotit dialogul interuman de-a lungul intregii sale istorii, de la cele rupestre, menite sa aduca noroc vanatorilor la caricaturile gazduite astazi in toate ziarele. Cand „extraterestrii“ din insulele nipone au descoperit acest mod de comunicare in masa, lumea a inceput, incet dar sigur, sa se schimbe. Au aparut revistele manga, mai intai ca niste simple glume. Foarte curand, s-au transformat intr-o industrie care misca miliarde de dolari anual.
Japonezii au stiut dintotdeauna sa deseneze, dar rar li s-a permis sa se exprime in acest mod. Pana prin secolul XIX, pictura traditionala ukyio-e infatisa doar peisaje, motive teatrale sau sportive (cu precadere sumo) si scene erotice din casele de toleranta. Secolul XX a adus insa reglementari aspre, mai ales in domeniul presei, culminand cu interdictia de a publica vreun text ne-propagandistic. Cenzura a ramas valabila pana dupa cel de-al doilea razboi mondial, moment cand Japonia, devastata de conflagratii, a fost nevoita sa deschida ochii spre lume. Intr-o perioada, acest proces a presupus si „importul“ de profesori de desen din Occident, care sa-i familiarizeze pe studentii japonezi cu notiunile de baza: linie, contur, culoare. Din combinarea tehnicilor, temelor traditionale si a „ultramodernei“, la acea ora, arte pop, s-a nascut manga: banda desenata considerata in graba echivalentul nipon al comics-urilor americane. A fost pentru prima data cand personajele au capatat ochi rotunzi in locul celor oblici.
Comics versus manga
In fapt, manga inseamna pentru japonezi mult mai mult decat reprezinta comics-urile pentru americani. In timp ce acestia au brosuri de colectie ce numara 30 de pagini si cate un intreg imperiu financiar dezvoltat in jurul fiecarui Batman, Spiderman sau Superman, japonezii au carti de 200-1.000 de pagini cu zeci de „serii“, pe care le respecta unanim atat din punct de vedere artistic, cat si ca forma de literatura populara. Americanii sunt obsedati de supereroi sau de umorul brutal si sunt in stare sa dea mii de dolari pe o papusa in editie limitata, daca nu are cutia desigilata, in timp ce un japonez cumpara in fiecare zi sau macar o data pe saptamana cate un album de 1.000 de pagini pe care il va abandona fara nici o remuscare in primul cos de gunoi dupa ce coboara din trenul care-l duce la serviciu. Americanii se confrunta cu lungi cortegii de mame suparate ca progeniturile devin violente din cauza comics-urilor, japonezii au doar un articol de lege care mentioneaza: „Ceea ce este excesiv de indecent nu ar trebui sa fie vandut“. In consecinta, japonezii continua sa exploreze limitele, publicand manga pentru categorii diferite ca varsta, sex ori preferinte erotice. Practic, nici pentru manga, nici pentru anime (serialele de desene animate ce succed povestilor manga de succes) nu exista limite.
Terminologie japoneza
O banda desenata care contine patru cadre - reteta clasica de umor caricatural din presa anglo-saxona - se numeste yonkoma. Nu veti gasi yonkoma nici in manga kissaten - cafenele unde sunt puse la dispozitie sute de tipuri de benzi desenate -, nici in magazinele manga, ci doar in presa cotidiana. Manga pentru adolescenti se numesc shonen, iar pentru adolescente - shojo. Cele pentru femei adulte poarta numele de josei sau redikomi, cele pentru copii - kodomo, iar cele pentru barbati - seinen. O manga clasica are unul sau mai multe personaje centrale, toate de sex masculin. Manga gekiga are desfasurarea dramatica a unui roman, din acelasi val facand parte si curentul franco-belgian „nouvelle manga“, precum si publicatiile considerate semi-alternative. Fetele eroine care au puteri magice sau supercunostinte de arte martiale apar in manga maho shojo, iar poves-tile cu roboti giganti fac parte din clasa mecha. Moe sau maho kanojo sunt povestile cu baieti ajutati in aventurile lor de fete cu puteri magice. Explorarea limitelor in povestile erotice, care duc deseori la pornografie explicita, a construit doua ti-puri de manga intrate deja in peisajul cotidian japonez: sho-jo-ai si shonen-ai sunt povesti cu homosexuali si cu lesbiene. In cazul in care o banda manga este desenata de fani si nu de autor, ea intra in categoria dojinshi, care nu este ilegala, ci considerata „fan-art“ si care are oricum o circulatie redusa.
Expansiune planetara
Incepand din luna decembrie a acestui an sau cel mai tarziu de la inceputul lui 2006, paginile de divertisment ale mai multor cotidiene nord-americane vor fi ocupate de manga. Un studiu al Carnegie Corporation a pus in acest an scaderea generala a vanzarilor de ziare (cu 1,5% in timpul saptamanii si cu 3% pentru editiile de duminica) pe seama faptului ca media de varsta a cumparatorilor a ajuns la 53 de ani. John Glynn, vicepresedintele Universal Press Syndicate, declara, in „Seattle Post Intelligencer“, la scurt timp dupa publicarea acestor date, ca „ziarele sunt vazute de tineri ca un medium al parintilor. Trebuie sa le dam ceea ce isi doresc. Daca vor manga, ar trebui sa includem si manga in ziare.“
Pana la cotidienele americane, manga au cucerit, rand pe rand, toate continentele. Au avut succes chiar si in Suedia, tara care a capatat o alergie dura la benzile desenate, dupa succesul enorm din 1954 al cartii psihiatrului Fredric Wertham, „Seducerea inocentilor“, prima dintr-o serie nesfarsita de altele asemenea care acuzau violenta si discriminarile sexuale din benzile desenate. Epoca Fahrenheit 451 a apus cu greu, stimulul ultim pentru renasterea genului fiind colectia „Bosninan Flat Dog“, un „comic“ care trata cu umor negru razboaiele din Europa Centrala si de Est. Franta si Belgia, tarile in care Vaillant i-a impus pe Pif si Hercule ca parte a culturii moderne, nu au avut nici o reticenta fata de noul val. Italia si Germania sunt piete de desfacere deja traditionale, iar Polonia si Ungaria se apropie de noi recorduri in ceea ce priveste numarul de fan-cluburi. Reteaua Cartoon Network pune ore intregi la dispozitia genului pentru zeci de milioane de telespectatori. In Romania, desi Sandy Bel si Testoasele Ninja au facut oarece valuri la inceputul anilor ’90, genul s-a afirmat timid, fiind reprezentat de cateva zeci de episoade postate pe site-uri de specialitate.
55.7KB
_______________________________________
|
|
.......o sa o intreb pe narumi
.....am postat tot dupa mn